Ziua Pământului 2021 celebrată la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”
De „Ziua Pământului” (Earth Day), elevii clasei a 9-a D din Colegiul Vianu au organizat o video conferinţă la care au avut invitaţi de marcă.
Prima invitată a fost Jessica Schaub – oceanograf la Institutul pentru oceane al Universității British Columbia (UBC) din Vancouver, Canada, licențiată în Oceanografie și Biologie și masterand al aceleiaşi universităţi.
Cea de a doua invitată, Lori Waters, este director de comunicare și co-cercetător principal al misiunii ExoLab-8, misiune dezvoltată în colaborare cu specialiştii de pe Stația Spațială Internațională. Lori Waters a absolvit mai multe programe de Ştiință și Economie la Universitatea din Florida, Universitatea din Dakota de Nord (studii de Inginerie Spațială), Universitatea Furman şi Universitatea din Phoenix (Business). De asemenea, Lori Waters a fost cercetător la NASA GeneLab.
Vă invităm să le urmăriţi pe cele două invitate în dialog cu trei dintre elevii Colegiului Vianu, Maria Neagoie, Vlad Cărăşel și Andrei Pîrjol-Comănescu, la adresa: https://youtu.be/KHsK2hv_s3g
Una dintre temele dezbaterii a fost acordul European Green Deal, acord care are ca scop reducerea emisiilor de gaze de seră cu cel puţin 50% până în 2050.
Aceasta conferinţă esteparte din proiectul ESA „Climate Detectives” în care elevii acestei clase sunt implicaţi.
Mai multe informații despre proiectele acestor elevi: https://vianuprojects.com/!
Felicitări, Maria Neagoie (elev organizator al evenimentului), Vlad Cărăşel, Andrei Pîrjol-Comănescu, Ruxandra Sofronie şi Cleopatra Moroianu.
Multe mulţumiri invitaţilor!