Rezultate meritorii la concursul internaţional Romanian Master of Physics 2021
În perioada 9 – 15 aprilie 2021 a avut loc cea de 8-a ediţie a concursului internaţional Romanian Master of Physics. Concursul organizat de şcoala noastră s-a desfăşurat online şi a fost găzduit pe platforma Microsoft Teams a Colegiului Vianu.
La fel ca şi ediţiile precedente ale concursului, şi ediţia din acest an s-a bucurat de mare succes. În concurs au fost înscrişi mai mult de 60 de concurenţi din Bulgaria, China, Rusia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia, Republica Moldova şi România.
Câştigătorii concursului au fost elevii Tudor-Gabriel Mocioi, elev al Colegiului Vianu, reprezentant al echipei România 1 şi Zhihan Zhang, din China.
La echipe, concursul a fost câştigat de reprezentanta Chinei. Pe locul al doilea s-a plasat echipa care a format lotul reprezentativ al României, iar locul al treilea a fost ocupat de echipa reprezentativă a Rusiei.
Într-un concurs de înalt nivel ştiinţific, elevii Colegiului Vianu au avut o comportare meritorie: Andrei Marin a câştigat o medalie de argint, iar Rareş Filip, Vlad Negoiţă, Ovidiu Ersen şi Horia Mercan au câştigat medalii de bronz.
De asemenea, juniorii reprezentanţi ai Colegiului Vianu au obţinut punctaje foarte bune.
Mai multe detalii despre concurs găsiţi pe website-ul RMPh 2021.
Îi felicităm atât pe concurenţi, cât şi pe organizatorii concursului şi sperăm ca ediţia de anul viitor să se desfăşoare on site!
[Sursă: prof. Ioana STOICA]